blog cu informații gratuite

Sindromul Sjögren este o boală autoimună cronică, caracterizată prin afectarea glandelor care produc lacrimi și salivă, dar impactul său depășește frecvent aceste structuri. Sistemul imunitar, care în mod normal apără organismul de infecții, atacă în mod eronat țesuturi sănătoase. Rezultatul este uscăciunea persistentă a ochilor, gurii și a altor mucoase. Afecțiunea apare mai des la femei, în special după vârsta de 40 de ani, dar poate fi diagnosticată la orice vârstă.

Evoluția este lentă, uneori insidioasă, iar simptomele pot fi confundate cu alte probleme comune. Din acest motiv, diagnosticul este adesea întârziat. Pe lângă disconfortul local, sindromul Sjögren poate afecta articulațiile, pielea, plămânii, rinichii și sistemul nervos. Oboseala profundă este un simptom frecvent și subestimat. Boala poate apărea singură sau asociată cu alte boli autoimune, precum artrita reumatoidă sau lupusul.

Deși nu există un tratament curativ, gestionarea corectă a simptomelor poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Înțelegerea mecanismelor bolii ajută la recunoașterea timpurie a semnelor și la adoptarea unor strategii eficiente de control. Informarea corectă este un prim pas esențial pentru pacienți și familiile lor, oferind claritate și direcție într-un parcurs medical uneori complex.

Ce este sindromul Sjögren și de ce apare

Sindromul Sjögren este o afecțiune autoimună sistemică, ceea ce înseamnă că poate influența întregul organism, nu doar glandele salivare și lacrimale. Atacul imun determină inflamație cronică și distrugerea progresivă a țesuturilor afectate. Uscăciunea este doar expresia vizibilă a unui proces mult mai amplu.

Cauzele exacte ale sindromului Sjögren nu sunt complet elucidate. Se consideră că există o combinație de factori genetici și factori de mediu. Anumite infecții virale pot acționa ca declanșatori la persoanele predispuse.

Printre factorii implicați se regăsesc:

• predispoziția genetică;
• dezechilibrele hormonale;
• activarea anormală a sistemului imunitar;
• infecții anterioare care „confuzează” răspunsul imun.

Sindromul Sjögren poate fi primar, când apare de sine stătător, sau secundar, când este asociat cu alte boli autoimune. Forma primară este mai greu de recunoscut, deoarece simptomele pot părea nespecifice mult timp.

Inflamația cronică stă la baza tuturor manifestărilor. Pe termen lung, aceasta poate duce la complicații serioase dacă boala nu este monitorizată și tratată corespunzător.

Simptomele sindromului Sjögren: semne locale și sistemice

Cele mai cunoscute simptome ale sindromului Sjögren sunt uscăciunea ochilor și a gurii. Ochii pot deveni iritați, roșii, sensibili la lumină și pot da senzația de nisip. Lipsa lacrimilor crește riscul de infecții oculare.

Uscăciunea gurii afectează vorbirea, masticația și înghițirea. Saliva are un rol esențial în protecția dinților, iar lipsa ei favorizează cariile și infecțiile orale. Respirația poate deveni neplăcută, iar gustul alimentelor se poate modifica.

Pe lângă aceste manifestări, pot apărea simptome generale, precum:

• oboseală cronică intensă;
• dureri articulare și musculare;
• rigiditate matinală;
• febră ușoară persistentă.

Unele persoane dezvoltă uscăciune vaginală, tuse seacă, piele uscată sau afectare digestivă. În formele mai severe, pot fi implicate organe interne precum rinichii, plămânii sau sistemul nervos periferic.

Variabilitatea simptomelor face ca sindromul Sjögren să fie greu de recunoscut. Fiecare pacient poate avea o combinație diferită de manifestări, cu intensități variabile în timp.

Este sindromul Sjögren transmisibil sau ereditar

Sindromul Sjögren nu este o boală contagioasă. Nu se transmite prin contact direct, aer, sânge sau alte fluide corporale. Această clarificare este importantă pentru a elimina temerile legate de interacțiunea socială.

Există însă o componentă genetică. Persoanele care au rude apropiate cu boli autoimune prezintă un risc mai mare de a dezvolta sindromul Sjögren. Totuși, moștenirea nu este directă și predictibilă.

Factorii genetici creează o predispoziție, nu o certitudine. Este nevoie de anumiți factori declanșatori pentru ca boala să se manifeste. De aceea, nu toți membrii unei familii vor dezvolta această afecțiune.

Sindromul Sjögren apare mai frecvent la femei, sugerând un rol al hormonilor sexuali în apariția bolii. Scăderea estrogenului poate influența răspunsul imun.

Este important de înțeles că vina nu aparține pacientului. Boala nu apare din cauza stilului de viață, deși anumite obiceiuri pot agrava simptomele deja existente.

Tratamentul sindromului Sjögren și managementul pe termen lung

În prezent, nu există un tratament care să vindece complet sindromul Sjögren. Abordarea terapeutică se concentrează pe controlul simptomelor și prevenirea complicațiilor. Tratamentul este personalizat în funcție de manifestările fiecărui pacient.

Pentru uscăciunea oculară se folosesc lacrimi artificiale și geluri hidratante. În cazurile mai severe, medicul poate recomanda tratamente antiinflamatoare locale. Igiena oculară zilnică este esențială.

Uscăciunea gurii poate fi ameliorată prin:

• stimularea salivării cu produse speciale;
• consum frecvent de apă;
• evitarea alcoolului și a fumatului;
• controale stomatologice regulate.

Pentru simptomele sistemice se pot utiliza medicamente antiinflamatoare, imunosupresoare sau tratamente biologice, în funcție de severitate. Monitorizarea medicală periodică este crucială.

Pe lângă tratamentul medicamentos, stilul de viață joacă un rol important. Odihna adecvată, gestionarea stresului și o alimentație echilibrată pot reduce intensitatea oboselii și a durerilor.

Trăirea cu sindromul Sjögren presupune adaptare, dar nu renunțare la o viață activă. Cu informațiile corecte, suport medical și atenție la semnalele corpului, majoritatea pacienților reușesc să își mențină un nivel bun de funcționalitate. Boala poate fi ținută sub control, iar calitatea vieții poate rămâne una satisfăcătoare, bazată pe echilibru, răbdare și îngrijire constantă.